07 Decembrie 2024Sursa: IPJ OLT

UPDATE/ACCIDENT RUTIER PE DRUMUL NAȚIONAL 64

La data de 25 decembrie 2023, în jurul orei 21:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 64, în comuna Strejești, județul Olt, a avut loc un accident rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. 

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 2 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt și un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Strejești, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, 6 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Ulterior, pentru una dintre cele 6 persoane transportate la unitatea medicală a fost declarat decesul.

Ambii conducători auto, implicați în eveniment, au fost testați cu aparatul etilotest, indicând o valoare negativă pentru bărbatul în vârstă de 52 de ani, respectiv o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul în vârstă de 32 de ani.
 
De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În urma probatoriului administrat, la data de 29 decembrie a.c., Judecătoria Slatina a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele tânărului de 32 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, întrucât acesta se sustrage de la urmărirea penală.

Polițiștii desfășoară activități specifice în scopul punerii în aplicare a mandatului de arestare preventivă, tânărul fiind pus în urmărire națională.

*Update:  La data de 6 decembrie 2024, în urma unei acțiuni operative organizate de autoritățile italiene, în colaborare cu Serviciul de Investigații Criminale Olt, a fost depistat tânărul de 33 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, în orașul Florența, din Italia.

Acesta era urmărit în baza unui mandat european de arestare emis de Judecătoria Slatina pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Operațiunea de localizare și arestare a fost realizată printr-o cooperare internațională desfășurată între Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (CCPI), Biroul Atașatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei României la Roma și Nucleul Investigativ al Comandamentului Provincial al Carabinierilor din Firenze. 

Activitățile au implicat un schimb constant de informații între autoritățile din România și Italia.

În momentul arestării, tânărul ar fi prezentat un document de identitate românesc falsificat. Autoritățile italiene au deschis un dosar penal pe numele acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și uz de fals.

Autoritățile române și italiene continuă colaborarea în acest caz pentru a îndeplini procedurile judiciare în vederea tragerii la răspundere penală a tânărului.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE