scurt istoric

POLITIA OLTULUI si ROMANATIULUI
DE-A LUNGUL TIMPULUI

     În spatiul românesc, pâna la înfiintarea statelor feudale, sarcina mentinerii ordinii si autoritatii în societate au fost îndeplinite de cneji, voievozi, jupani sau domnitori, iar dupa aceea de catre hatman în Moldova si de Marele Spatar în Tara Româneasca.
     Oltenia a avut din acest punct de vedere o situatie aparte dupa pacea de la Passarovitz din 1718, prin care austriecii au luat de la turci Banatul, Serbia si Oltenia. În regiunea dintre Olt, Carpati si Dunare au avut loc atunci o serie de transformari care aveau ca scop extinderea propriului model de administratie, dar si facilitarea consolidarii legaturilor acestei zone cu Transilvania.Orasele erau administrate de juzi sau judeti.
     Pentru o vreme îndatoririle de ordine au revenit unei formatiuni de cavaleri austrieci (cca. 300) dar, ulterior, s-au dezvoltat unitati mici de slujitori pentru paza contra hotilor. La munte paza hotarelor era asigurata de plaiesi , iar la Dunare si Olt de catre scaunasi, judetul Romanati având în anul 1721, se pare, 66.
      Regulamentul Organic, intrat în vigoare în Tara Româneasca la 1 iulie 1831, realizeaza o separare a treburilor publice de cele private, primele fiind de acum rezolvate de slujbasi ai statului si nu de cei domnesti. Se înfiinteaza Ministerul Trebilor din Launtru, în frunte cu Marele Vornic care, printre altele, avea în subordine întreaga politie, cu sarcina de a pastra ordinea publica în tara.
Deja înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului Organic aparea un catastih de cinovnici care urmau a fi politai maisteri în orase, între ei figurând Andrei Prejbeanu la Caracal si polcovnicul Ionita la Slatina. A fost întocmit si un asa numit Regulament pentru politaiul maister, cu titlu de îndreptar pentru activitatea lor.
     În judetele Olt si Romanati s-au înfiintat unele servicii politienesti la nivelul micilor târgusoare, ca si în cele doua resedinte de judet, conduse de amintitii politai maisteri, numiti mai târziu politai si care se aflau în subordinea ispravnicilor. Ei aveau printre atributii asigurarea pazei urbei, functionarea închisorii, aprovizionarea orasului cu bunuri de consum, asigurarea ordinii cu ocazia bâlciurilor, prevenirea focului, iar dupa 1840, regimul strainilor, iluminatul nocturn al strazilor si organizarea strajei.
    Prin înfiintarea în 1832 a dorobantilor se întaresc fortele aflate în slujba ordinii publice, corpul acestora fiind în strânsa conlucrare cu politiile locale.În cele doua judete iau nastere înca din acel an primele corpuri de dorobanti, împartite în caprarii conduse de câte un caprar, care se aflau în slujba ocârmuirii, iar dupa Unirea Principatelor, în 1864, prin Legea pentru comunele urbane si rurale , în toate orasele cu peste 3000 de locuitori, cum era cazul Slatinei si Caracalului, politia va fi încredintata unui functionar, numit prefect de politie.
     În 1868 se voteaza de catre corpurile legiuitoare ale tarii Legea politiei rurale, care va fi multa vreme aplicata având un impact puternic asupra dezvoltarii ulterioare a legislatiei în domeniu .În baza acestei legi, de pilda, la Izlaz se înfiintau la 15 aprilie 1869 printr-o decizie a Consiliului Comunal, guarzii comunali, în numar de 8, adica unu la fiecare suta de locuitori. Dar pentru ca bugetul comunei nu era îndestulator pentru a fi platiti cu bani, s-a decis ca simbria acestor guarzi sa li se dea de locuitori în producte cum au fostu si pâna acum.
    Un an mai târziu, la Enosesti, dupa cum ne arata un document straja de zi si de noapte era asigurata de strajeri organizati din rândul localnicilor în 16 caprarii, fiecare formata din câte 9 oameni.Legile din 17 aprilie 1877, 5 mai si 17 iunie 1878 vor reorganiza politiile din orase, dar abia Legea politiei generale a statului din 1 aprilie 1903, când ministru de interne era Vasile Lascar, va da politiilor orasenesti o organizare moderna. Atributiile organelor de politie vor fi si mai bine precizate în regulamentul pentru organizarea serviciului politienesc din 14 septembrie 1904. În baza acestuia, la Slatina, într-un tablou din anul 1905 care cuprinde numele si prenumele fiecarui sergent care facea parte din Corpul sergentilor de oras, de pe lânga Politia orasului, gasim trecute 40 de persoane.
     Câtiva ani mai târziu, în anul 1908, în aceeasi localitate constatam ca serviciul politiei era asigurat de un politai, un director de politie, patru subcomisari, un registrator, un comandant de sergenti, doi sergenti revizori si tot de 40 sergenti pentru paza de zi si de noapte a orasului.
     Este de remarcat ca exista în acea perioada o preocupare reala pentru buna pregatire a sergentilor, daca tinem seama de existenta, înca din octombrie 1903, la Slatina, a unei scoli de sergenti ce avea menirea de a asigura acestora cunostintele necesare exercitarii cu profesionalism a misiunilor care li se încredintau. Pentru functionarea ei primaria aloca fonduri din care se plateau chiria localului si diurnele profesorilor, iar cursurile se desfasurau pe baza unei programe analitice atent întocmite, ceea ce demonstreaza grija autoritatilor locale de a avea un corp politienesc de calitate.
      Ca politia slatineana era foarte bine organizata ne-o demonstreaza si faptul ca, înca din 1905, ea îsi organizase o Casa de Economie a Functionarilor Politiei, cu numele de Sergentul , ale carei fonduri erau alcatuite, conform statutului, din cotizatiile membrilor, în cota de 5% din salariu si din sumele depuse spre pastrare de aceiasi membri.
În timpul primului razboi mondial, desi o buna perioada sub ocupatie germana, cele doua capitale de judete îsi mentin, cu acordul Comandamentelor de District nemtesti, o forta politieneasca proprie. Astfel, la 1 mai 1917, dintr-un raport al Politiei slatinene catre Prefectura, reiese ca aceasta era formata dintr-un director, un comisar, trei subcomisari, un copist si un ofiter, iar Serviciul de Paza al orasului din 22 de sergenti, carora li se vor adauga, pâna la sfârsitul anului înca 8.
     Structura politiei se va modifica din nou în anul 1929, prin Legea pentru organizarea politiei generale a statului si în baza acesteia politiilor din Slatina si Caracal le sunt repartizate câte doua posturi în plus, unul de detectiv si altul de agent de siguranta fiecareia .Tot atunci, politiile celor doua judete s-au reorganizat din nou, aparând trei servicii separate: Serviciul Politiei Administrative, Serviciul Politiei Judiciare si Serviciul Politiei de Siguranta. Ca urmare, politaiul sef al politiei slatinene s-a vazut nevoit a solicita, o data în plus, ocuparea posturilor vacante si anume cele de comisar de siguranta, comisar-ajutor, registrator, doi impiegati, sef sectie clasa a II-a pentru gardienii publici, doi telefonisti si un curier.
      Dupa al doilea razboi mondial, înfiintarea Militiei, prin Decretul nr.25 din 23 ianuarie 1949, a reprezentat nu numai o schimbare de denumire, desi atributiile noului organ erau aceleasi cu cele ale fostei politii. Sigur, au existat legiferari care precizau rolul si locul organelor de militie în aplicarea politicii P.C.R. În 1969, prin Legea nr. 21 se stabilesc atributiile institutiei în acord cu noul context al împartirii administrativ-teritoriale.
Dupa 1989, nu denumirea institutiei intereseaza - fosta militie, actuala politie - ci cadrul legislativ care-i reglementeaza functionarea si mentalitatea oamenilor care aplica legea. Astfel, Legea nr. 26/1994 privind organizarea si functionarea Politiei Române vine sa statueze locul si rolul acesteia între institutiile statului. Politia Româna face parte din Ministerul Administratiei si Internelor si este institutia specializata a statului care exercita pe teritoriul tarii atributiile privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor .