29 Decembrie 2025Sursa: IPJ OLT

TÂNĂR ARESTAT PREVENTIV PENTRU LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

La data de 27 decembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut un tânăr cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

În fapt, la data de 26 decembrie 2025, în jurul orei 15:20, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.8 Perieți au fost sesizați de către o tânără de 19 ani, din comuna Șerbănești, cu privire la faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Buzescu, s-ar fi deplasat la domiciliul acesteia și ar fi agresat-o fizic.

Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că tânărul ar fi agresat-o fizic pe tânără și ar fi încălcat, totodată, măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis anterior de Judecătoria Slatina împotriva acestuia.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.

În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, la data de 27 decembrie 2025, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Ulterior, la data de 28 decembrie 2025, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a admis propunerea Parchetului și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Reamintim faptul că ordinul de protecție reprezintă o măsură legală esențială pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, iar încălcarea acestuia constituie infracțiune.

Încurajăm persoanele aflate în situații de risc să solicite sprijinul autorităților. Polițiștii sunt permanent pregătiți să intervină pentru protejarea vieții și integrității fizice a cetățenilor.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE