REȚINUTE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE, FALS INTELECTUAL ȘI UZ DE FALS, ÎN FORMĂ CONTINUATĂ
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, au documentat activitatea infracțională a două femei, din județul Olt, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, în formă continuată.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2018–2022, în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul unei unități bancare, cele două ar fi inițiat și pus în aplicare un mecanism infracțional prin care ar fi indus în eroare mai multe persoane vârstnice, în scopul obținerii unor sume de bani prin contractarea unor credite.
În concret, una dintre femei ar fi obținut documente și semnături de la persoanele vătămate, sub diferite pretexte, completând ulterior cereri de credit, iar cealaltă ar fi validat, în mod formal, prezența și consimțământul debitorilor, facilitând astfel aprobarea și acordarea creditelor.
Ulterior, folosindu-se de înscrisurile obținute, cele două ar fi întocmit în fals documentația de creditare, inversând calitățile juridice ale persoanelor implicate, astfel încât persoanele vătămate să figureze ca debitori principali sau giranți, fără a avea cunoștință ori intenția de a contracta împrumuturi și fără a beneficia de sumele acordate.
Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 61.500 de lei.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celor două femei, pentru 24 de ore.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE











.png)
