EVENIMENT RUTIER ÎN COMUNA MOVILENI
La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 19:45, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Principală, în comuna Movileni, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard.
În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE











.png)
