CERCETAȚI PENTRU ABATERI DE LA NORMELE RUTIERE
*
Cercetat pentru abateri de la normele rutiere
La data de 16 martie a.c., în jurul orei 22:25, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia au oprit pentru control, pe Drumul Județean 544, în comuna Ștefan cel Mare, un autoturism condus de către un tânăr de 29 ani, din comuna Grojdibodu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*
Cercetat pentru nerespectarea normelor rutiere
La data de 16 martie a.c., în jurul orei 01:45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava au oprit pentru control, pe Drumul Județean 703, în orașul Potcoava, un autoturism condus de către un bărbat de 58 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
*
Cercetat pentru nerespectarea normelor rutiere
La data de 15 martie a.c., în jurul orei 18:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia au oprit pentru control, pe Drumul Județean 642, în comuna Izbiceni, un autoturism condus de către un bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
*
Cercetat pentru nerespectarea normelor rutiere
La data de 15 martie a.c., în jurul orei 16:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Verguleasa au oprit pentru control, pe Drumul Național 67B, în comuna Vulturești, un autoturism condus de către un bărbat de 49 de ani, din comuna Găneasa.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE













.png)
