27 Ianuarie 2026Sursa: IPJ OLT

ACTIVITĂȚI DEDICATE PREVENIRII VIOLENȚEI ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

În perioada 26–30 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, prin structurile de siguranță școlară, prevenirea criminalității și ordine publică, vor desfășura activități de informare și prevenire în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Olt, în contextul marcării Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală (30 ianuarie).

Activitățile au ca scop creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și promovarea unui climat educațional bazat pe respect, responsabilitate și toleranță. Temele abordate vizează prevenirea violenței, a faptelor de bullying și cyberbullying, precum și reducerea victimizării în rândul elevilor.

Acțiunile se vor desfășura în sistem integrat, cu participarea jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, în colaborare cu reprezentanții unităților de învățământ, cadre didactice și personal auxiliar.

În cadrul întâlnirilor, elevii și cadrele didactice vor fi informați cu privire la importanța mecanismului de semnalare/sesizare a faptelor antisociale, atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia, precum și despre rolul instituțiilor responsabile în gestionarea acestor situații.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt reafirmă angajamentul său pentru prevenirea violenței în școli și pentru consolidarea parteneriatului cu instituțiile educaționale, în vederea asigurării unui mediu sigur pentru toți elevii.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE

Galerie foto