12 Ianuarie 2026Sursa: IPJ OLT
ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 84 de solicitări, dintre acestea 60 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 9 permise de conducere, dintre care 2 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 5 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 4 infracțiuni la regimul rutier.
În cadrul activităților, la data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, în comuna Tia Mare, un autoturism condus de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
De asemenea, la data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 16:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe Drumul Comunal 193, din municipiul Slatina, un autoturism condus de către un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, la data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe bulevardul A.I. Cuza, din municipiul Slatina, un autoturism condus de către un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind reducerea riscului rutier și creșterea siguranței cetățenilor.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE











.png)
