17 Noiembrie 2025Sursa: IPJ OLT

ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
 
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. 
 
În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 70 de solicitări, dintre acestea 52 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. 
 
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 260 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 82.000 de lei. 
 
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 17 permise de conducere, dintre care 11 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 3 pentru alte abateri la regimul rutier. 
 
De asemenea, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 8 infracțiuni la regimul rutier. 
 
În cadrul activităților, la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul Slatina, un autoturism condus de către un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate.
 
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
 
De asemenea, la data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe bulevardul A.I. Cuza, din municipiul Slatina, un autoturism condus de către un tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate.
 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că vehiculul era neînmatriculat.
 
În cauză, a fost întocmitundosarpenalsubaspectulsăvârșiriiinfracțiuniidepunerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
 
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind reducerea riscului rutier și creșterea siguranței cetățenilor.
 
 
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE