29 Decembrie 2025Sursa: IPJ OLT
ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR ÎN MINIVACANȚA DE CRĂCIUN
În minivacanța din perioada Crăciunului, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 261 de solicitări, dintre acestea 223 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 331 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 125.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, dintre care 3 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 4 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 7 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost retrase 19 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 9 infracțiuni la regimul rutier.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE











.png)
