15 Septembrie 2025Sursa: IPJ OLT

ACCIDENT RUTIER PE DRUMUL NAȚIONAL 54

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 07.50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 54, în afara localității Deveselu, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 de ani, din comuna Traian, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părții carosabile.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE