26 Decembrie 2025Sursa: IPJ OLT

ACCIDENT RUTIER PE DRUMUL EXPRES 12

La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 16:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Expres 12 (DEx12), în zona localității Optași-Măgura, pe sensul de mers Pitesti-Craiova, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că au avut loc 4 evenimente rutiere distincte cu implicarea a 12 autoturisme.

În urma evenimentelor rutiere, două persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorii auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Traficul rutier a fost reluat, în aceste momente circulându-se în condiții normale. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE