16 Septembrie 2025Sursa: IPJ OLT

ACCIDENT RUTIER ÎN ORAȘUL PIATRA-OLT

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 21.45, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Crivei din orașul Piatra-Olt, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Piatra-Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 19 ani, din comuna Fălcoiu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu terasa unei societăți comerciale.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, trei pasageri și alte 5 persoane aflate pe terasă au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. 

Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru depistarea substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE