29 Iulie 2025Sursa: IPJ OLT

ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA SPRÂNCENATA

La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 11.50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Florilor, din comuna Sprâncenata, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 76 de ani, din comuna Beciu, județul Teleorman, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat de 60 de ani, din comuna Sprâncenata, judetul Olt. 

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, pietonul a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE