30 Octombrie 2024Sursa: IPJ OLT

ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA MĂRUNȚEI

La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 07:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, în comuna Mărunței, a avut loc un accident rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un cap de pod.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE