16 Iulie 2025Sursa: IPJ OLT

ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA CILIENI

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 15.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 642, în comuna Cilieni, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un moped condus de către un minor de 16 ani, din comuna Cilieni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de către un bărbat de 47 de ani, din comuna Iancu Jianu, judetul Olt. 

În urma evenimentului rutier, conducătorul mopedului a decedat, iar un alt minor de 16 ani, din comuna Cilieni, pasager pe moped, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova de elicopterul SMURD.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE