ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA BOBICEȘTI
La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 14.50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 644, la intrare în satul Comănești, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 61 de ani, din municipiul Slatina, judetul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un biciclist, respectiv un minor, din comuna Bobicești.
Din nefericire minorul a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE











.png)
