SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI, ÎN LINIȘTE ȘI SIGURANȚĂ
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de Sfintele Sărbători de Paști de cult Otodox.
Peste 250 de polițiști vor fi prezenți în stradă, zilnic, și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere.
Dintre aceștia, aproximativ 180 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică, 40 sunt polițiști de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de la acțiuni speciale.
Peste 100 de patrule de siguranță publică vor acționa, zilnic, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Astfel, în perioada 22 – 25 aprilie 2022, polițiștii vor acționa și vor desfășura activități specifice, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror situații de risc, în special în zona lăcașurilor de cult, fiind instituite dispozitive suplimentare.
Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere.
Pentru a vă petrece Sărbătorile Pascale, în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc.
Totodată, recomandăm tuturor șoferilor să fie prudenți și să adapteze permanent viteza de rulare la condițiile de drum și de trafic.
Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!
Vă reamintim faptul că scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci de a preveni, iar pe aceasta cale facem apel la cetățeni să respecte normele legale în vigoare.
Vă dorim tuturor credincioșilor Sărbători Pascale fericite și binecuvântate!
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE











.png)
