20 August 2024Sursa: IPJ OLT
PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A POLIȚIȘTILOR – OBIECTIVUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN OLT DINAMICA ACCIDENTELOR RUTIERE – MĂSURI DE REDUCERE A RISCULUI DE PRODUCERE A ACESTORA
Dezvoltarea permanentă și menținerea unui nivel corespunzător de pregătire teoretică și practică a polițiștilor, în concordanță cu dinamica mediului operativ, reprezintă unul dintre obiectivele principale ale Inspectoratului de Poliție Județean Olt, absolut necesar pentru atingerea dezideratelor instituționale asumate pentru anul 2024.
Începând cu data de 02.08.2021, la nivelul I.P.J. Olt, a fost înființat Serviciul Pregătire Profesională, structură ce are ca atribuții planificarea, organizarea și coordonarea activității de pregătire profesională de specialitate, pregătire şi evaluare a poliţiştilor în domeniul tacticii, în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și în domeniul pregătirii fizice şi autoapărării.
Serviciul Pregătire Profesională are în componență ofițeri de poliție specializați pentru fiecare domeniu specific pregătirii polițiștilor, respectiv instrucția tragerii, instructor auto, instructor de educație fizică și autoapărare, tactică de intervenție și domenii de specialitate.
O altă prioritate a conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Olt este reprezentată de diminuarea dinamicii de instructori ce încadrează Serviciul Pregătire Profesională, deziderat ce a fost îndeplinit, fiind asigurată continuitatea personalului ce încadrează fiecare domeniu specific, desfășurându-și activitatea aceiași polițiști care au fost încadrați la înființarea structurii de pregătire profesională.
Serviciul Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a desfășurat 19 sesiuni de pregătire practică a polițiștilor, în sistem stagiu ce cuprinde activități în domeniul educației fizice, autoapărării, pregătirii tactice și conducerii autovehiculelor cu regim de circulație prioritară, fiind inclus și modulul de pregătire a polițiștilor din segmentul stradal pentru acordarea primului ajutor de bază, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Olt.
Pregătirea polițiștilor pe linia tragerii cu armamentul din dotare a fost asigurată prin organizarea mai multor sesiuni de tragere, la acest moment, participând peste 90% dintre polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În ceea ce privește organizarea și coordonarea activității de pregătire fizică, peste 95% dintre polițiști au fost evaluați, activitățile de pregătire în acest domeniul fiind continuate pe întreg parcursul anului.
Un accent deosebit a fost pus pe asigurarea infrastructurii necesare desfășurării activităților de pregătire, la nivel județean, în acest sens fiind încheiate 11 protocoale de colaborare cu săli de sport și terenuri de sport, acestea fiind puse la dispoziția structurilor teritoriale.
De asemenea, a fost încheiat un contract de închiriere cu o sala de sport din municipiul Slatina, prevăzută cu suprafață de luptă, în care se desfășoară activitățile de pregătire sportivă, tactice și cursurile practice de prim ajutor.
Buna cooperare cu Centrul de Formare și Pregătire a Polițiștilor ”Nicolae Golescu” Slatina a condus la punerea la dispoziția unității noastre a unui spațiu de 100 mp ce a fost transformat în sală de forță, ce a fost dată în folosință în luna martie a acestui an.
Atenția specialiștilor Serviciului Pregătire Profesională a fost îndreptată către asigurarea unui nivel optim de cunoștințe teoretice și practice de către toți polițiștii, în cursul anului 2024 fiind organizate și desfășurate activități practice cu 202 elevi și 44 de studenți din cadrul instituțiilor de învățământ ale M.A.I., aflați în stagiul de practică la nivelul unității noastre.
În domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu în regim prioritar au fost desfășurate 12 sesiuni practice, în cadrul cărora au fost implementate și principiile generale privind circulația pe drumurile publice, conduita preventivă, reguli privind prevenirea accidentele rutiere și acțiunile de intervenție sau misiunile cu caracter de urgență în care se utilizează sistemele luminoase și acustice.
Aceste activități se desfășoară în localitatea Siliștea-Gumești, județul Teleorman, în baza unui protocol de colaborare cu Episcopia Alexandriei și Teleormanului, care a pus la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județen Olt un aerodrom militar ce corespunde din punct de vedere tehnic desfășurării sesiunilor practice de instruire.
Pe tot parcursul anului 2024, specialiștii Serviciului Pregătire Profesională vor desfășura sesiuni practice și teoretice de pregătire a polițiștilor, în scopul creșterii nivelului de pregătire și îmbunătățire a intervenției pentru a contribui la creşterea siguranţei cetățenilor.
În ceea ce privește siguranța participanților la traficul rutier, în primele 7 luni ale anului 2024, s-au produs 63 de accidente grave (+9 față de aceeași perioadă a anului 2023), în urma acestora rezultând decesul a 19 persoane, în creștere cu un deces față de primele 7 luni ale anului 2023.
Principalele cauze generatoare de producerea accidentelor rutiere grave, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024, sunt prezentate statistic, după cum urmează:
• viteza neadaptată la condițiile de drum – 19,04%,
• indisciplina pietonilor – 12,69%
• indisciplina bicicliștilor – 11,11%.
Pentru siguranța participanților la traficul rutier, în primele 7 luni ale anului 2024, poliţiştii rutieri au organizat 201 acţiuni, din care 176 cu efective proprii şi 25 cu alte formaţiuni de poliţie sau în colaborare cu reprezentanţi ai altor instituţii ori ai societăţii civile.
În cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, au fost înregistrate 296 de infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice (cu 4 mai multe față de perioada corespondentă).
Pentru abaterile constatate, polițiștii rutieri au aplicat 24.059 de sancţiuni contravenţionale (-963), iar ca măsură complementară au reţinut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, 4.333 de permise de conducere (+207) şi au retras 1.360 de certificate de înmatriculare (+55).
În primele 7 luni ale anului 2024, polițiștii rutieri au organizat zilnic acțiuni punctuale în zonele și pe segmentele de drumuri cunoscute cu risc de accidente rutiere, săptămânal fiind organizate și desfășurate acțiuni de amploare, cu efective mărite, în baza analizelor realizate, respectiv a datelor și informațiilor avute la dispoziție.
Derularea unor astfel de acțiuni va continua în perioada următoare, punându-se accent pe prevenirea și combaterea cauzelor generatoare, respectiv disciplinarea celorlalți participanți la trafic (pietoni, bicicliști, căruțași, etc).
Totodată, la nivelul inspectoratului a fost demarată o campanie cu caracter preventiv, implementată, într-o primă fază, până la finalul anului 2024, ce se adresează participanților la trafic din mediul rural, direcționată, în principal, către categoriile de participanți ce prezintă un risc crescut de a genera producerea de accidente rutiere (pietoni, bicicliști, căruțași, etc).
Activitățile preventive vor fi desfășurate de polițiștii rutieri din întregul județ împreună cu polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu reprezentanți ai autorităților locale.











.png)
