PRECIZARE
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, privind un polițist din cadrul Poliției municipiului Slatina care ar fi exercitat acte de violență asupra unor persoane, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:
La data de 23 februarie 2024, în jurul orei 01:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați direct, de către o persoană, cu privire la faptul că 3 persoane ar tulbura ordinea și liniștea publică, cu o boxă portabilă, pe strada Grigore Alexandrescu, din municipiul Slatina, județul Olt.
La fața locului, s-a deplasat o patrula mixtă, formată din polițist și jandarm, aflată în dispozitivul de ordine și siguranță publică, constituit în municipiul Slatina.
Din primele verificări, au fost identificate persoanele, care, la vederea echipajului de intervenție, au devenit agresive, fapt pentru care a fost solicitat sprijinul celorlate patrule aflate în serviciul de ordine și siguranță publică.
La solicitarea datelor pentru identificare, o persoană ar fi lovit, din spate, polițistul, cu pumnul în zona capului, moment în care aceștia s-ar fi agresat reciproc, intervenind colegul aflat în patrulă, folosind echipamentul din dotare.
Concomitent cu sosirea patrulei sosită în sprijin, persoanele au fost mobilizate la sol și încătușate.
În urma legitimării persoanelor, a fost stabilită identitatea acestora, ca fiind 2 tineri, de 22 și 24 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt și un tânăr de 24 de ani, din comuna Schitu, Județul Olt.
Ulterior, în urma evenimentului, polițistul agresat s-a prezentat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj și purtare abuzivă.











.png)
