18 Februarie 2025Sursa: IPJ OLT

EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ȘI A REZULTATELOR OBȚINUTE DE INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN OLT ÎN ANUL 2024

Anul 2024 s-a caracterizat printr-o adaptare continuă a mecanismelor și modului de acțiune, prin creșterea gradului de vizibilitate a efectivelor, intensificarea activităților de patrulare, generarea unor reacții echilibrate și, în același timp, ferme, scopul fiind asigurarea climatului de normalitate publică.
 
Priorităţile stabilite pentru anul 2024, care au constituit fundamentul acţiunilor organizate de poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost următoarele: creșterea gradului de siguranță publică, eficientizarea serviciului polițienesc în domeniul prevenirii și combaterii criminalității și prevenirea și combaterea fraudelor economice - financiare.
 
Managementul resurselor umane a fost orientat şi în această perioadă, către instruirea poliţiştilor și evaluarea performanţelor obţinute.
 
Inspectoratul de Poliție Județean Olt are un procent de ocupare a funcţiilor prevăzute de 85,9 %.
 
Serviciul Pregătire Profesională are ca atribuții planificarea, organizarea și coordonarea activității de pregătire profesională de specialitate, pregătire şi evaluare a poliţiştilor în domeniul tacticii, în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și în domeniul pregătirii fizice şi autoapărării.
 
Pregătirea continuă a personalului s-a organizat şi realizat pe grupe de pregătire profesională potrivit specificului activităţii, asigurând perfecţionarea reală a personalului în domeniul de activitate.
 
În colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, au fost efectuate  cursuri de pregătire a poliţiştilor din elementul stradal pentru acordarea primului ajutor de bază.
 
Pregătirea pe linia tragerilor cu armamentul din dotare a fost asigurată prin organizarea unor ședințe de tragere, cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. 
 
De asemenea, au fost efectuate activități de instruire în domeniul tacticii de intervenție, activităţi de instruire în domeniul educaţiei fizice şi autoapărării, care s-au desfăşurat în cadrul stagiilor de pregătire saptamânală, realizându-se și activităţi de pregătire practică a poliţiştilor în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu în regim prioritar.
 
În contextul accesării fondurilor europene nerambusabile, aferente Programului Național de Redresare și Reziliență, au fost desfășurate activități prevăzute în documentația aferentă, fiind semnat contractul de contractul de dirigenție de șantier pentru proiectul ”MODERNIZARE PRIN REABILITARE A SEDIULUI INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN OLT ȘI A SEDIULUI SECUNDAR DIN OLT AL UNITAȚII MILITARE 0676 CRAIOVA” cu finanțare din fondurile Europene aferent Planului Național de Redresare și Reziliență.
 
În vederea deservirii comunității, polițiștii au intervenit la 18.428 de apeluri semnalate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, din care 6.873 în mediul urban şi 11.555 în rural.
 
De asemenea, au fost desfăşurate 1.472 de activităţi operative, polițiștii de proximitate acordând o atenție deosebită aspectelor sesizate de cetățeni, fiind verificate și rezolvate 1.791 de petiţii, scrisori şi reclamaţii.
 
În anul 2024, au fost sesizate 853 de infracţiuni stradale, cu 58 mai puține față de acceași perioadă a anului trecut, infracţiunile stradale sesizate reprezentând 9,03% din totalul sesizărilor.
 
Din totalul infracţiunilor stradale, 535 au fost comise pe timp de zi (575 în aceeași perioadă din 2023) şi 318 pe timp de noapte (336 în 2023).
 
În mediul rural, în aceeași perioadă, au fost sesizate 4.803 fapte penale, cu 276 mai puține față de anul 2023, infracțiunile din mediul rural reprezentând 50,89% din totalul infracțiunilor sesizate.
 
În ceea ce priveşte situaţia operativă, în anul 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizate 9.438 de infracţiuni. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul infracţiunilor sesizate a scăzut cu 69 de fapte.
 
Ca structură, dintre cele 9.438 de infracţiuni sesizate, 666 sunt infracţiuni de natură economico-financiară, 5.600  judiciare şi 3.172 fapte penale de altă natură.
 
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost începută urmărirea penală in personam pentru 2.034 de fapte în anul 2024 față de 2.089 în 2023. 
 
Din analiza datelor statistice privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, rezultă că, în anul 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizate 110 fapte, față de 68 în anul 2023.
 
Totodată, analiza situaţiei operative în anul 2024 reliefează o scădere de 68 de fapte a infracţiunilor comise contra patrimoniului, față de perioada similară a anului 2023, fiind sesizate 3.120 de infracţiuni, față de 3.188 de infracțiuni în anul 2023.
 
Infracţiunile de furt prezintă un trend descendent, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind sesizate 1.470 de infracţiuni, cu 80 de fapte mai puține față de anul trecut.
 
Scăderi semnificative se înregistrează la furturile din auto (-52 de fapte, respectiv -54,16%), furturile de componente din exteriorul auto (-12 fapte, respectiv -42,85%), furturile de auto (-6 fapte, respectiv -20,68%).
 
De asemenea, scăderi se înregistrează și la infracţiunile de tâlhărie, respectiv cu 11 fapte (13 infracţiuni în anul 2024, față de 24 de infracţiuni în anul 2023).
 
Pentru siguranța participanților la traficul rutier, în anul 2024, poliţiştii rutieri au organizat 336 de acţiuni, din care care 294 cu efective proprii şi 42 cu alte formaţiuni de poliţie sau în colaborare cu reprezentanţi ai altor instituţii ori ai societăţii civile.
 
Din datele statistice, în cursul anului 2024, constatăm că s-au produs 105 accidente grave (+1 față de 2023), în urma acestora rezultând 34 de persoane decedate (-6 față de 2023), 80 de persoane rănite grav (+1 față de 2023) și 50 de persoane rănite ușor (-11 față de 2023). 
 
De asemenea, au fost înregistrate 358 de accidente ușoare (-5 față de 2023), în urma cărora au rezultat 454 de persoane rănite ușor (-10 față de 2023).
 
Principalele cauzele generatoare de accidente rutiere grave, în această perioadă, au avut următoarele procente: neadaptarea vitezei – 15,23%, indisciplina pietonală – 14,28% și indisciplina bicicliştilor – 11,42%,
 
În cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, au fost sesizate 514 infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice (cu 15 mai multe față de anul precedent).
 
Pentru abaterile constatate, polițiștii rutieri au aplicat 38.946 de sancţiuni contravenţionale, iar ca măsură complementară au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 6.361 de permise de conducere şi au retras 2.378 de certificate de înmatriculare.
 
Pentru creșterea gradului de siguranță școlară, în cursul anului 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei de ordine publică și rutieră, cu atribuții pe linie de siguranță școlară, au organizat și desfășurat 5.324 de activități în unitățile de învățământ și zona adiacentă, față de 4.041 de activități organizate și desfășurate în anul 2023.
 
În anul 2024 s-au înregistrat 74 de infracţiuni în incinta sau în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, față de 54 de infracțiuni sesizate în aceeași perioadă din anul 2023, rezultând o creștere de 20 de fapte (+37,03%).
 
La nivelul Biroului pentru Protecţia Animalelor, în perioada analizată, au fost înregistrate 201 petiţii, toate fiind soluționate și au fost aplicate 306 sancțiuni contravenționale, în valoare de 129.240 de lei.
 
Totodată, au fost înregistrate 32 de dosare penale și au fost emise 27 de ordine de plasare în adăpost. 
 
Biroul pentru Protecția Animalelor este structura cu competenţă teritorială, în domeniul activităţilor privind prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, care are ca obiect animalele aflate într-o situaţie de pericol.
 
Polițiștii criminalişti au efectuat 2.323 de cercetări la fața locului (-41 față de 2023) și 1.046 de deplasări pentru alte evenimente (-10 față de 2023), fiind ridicate 9.337 de urme de diferite categorii, care au condus la identificarea sau probarea vinovăţiei a 143 de persoane.
 
Poliţiştii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au inițiat 180 de acțiuni în domeniul de competență, dintre care 16 pe linie de substanţe periculoase, 35 pe linie de explozivi, 83 pe linie de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și 46 pe linie de braconaj.
 
De asemenea, au fost ridicate în vederea cercetării sau confiscării 50 de arme letale și neletale (-3 față de anul 2023), 1.289 de elemente de muniție (+1062 față de 2023) și 5.209 de kilograme de articole pirotehnice (+4.274 de kilograme față de 2023).
 
În vederea reducerii tăierilor ilegale de arbori din păduri, polițiștii au desfăşurat activități specifice, pentru prevenirea și combaterea acestora, cât și a faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.
 
În perioada analizată, polițiștii au executat 70 de controale în fondul forestier, 54 de controale pe linia depozitării, prelucrării, sortării, comercializării materialelor lemnoase/produselor din lemn, 354 de controale pe linia legalităţii transportului materialelor lemnoase şi 25 de controale în urma altor acţiuni în domeniul silvic.
 
În perioada analizată, urmare a activităţilor desfăşurate în domeniul silvic, a fost confiscată cantitatea totală de 550,60 mc de material lemnos, fiind aplicate 48 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 85.700 de lei.
 
În ceea ce priveşte infracţionalitatea în domeniul silvic, a fost înregistrată o scădere cu 118 fapte, de la 299 de fapte înregistrate în anul 2023, la 181 de fapte în anul 2024.
 
În anul 2024, în vederea diminuării braconajului piscicol, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost organizate 8 acţiuni și 352 de controale în domeniul piscicol, fiind constatate 55 de infracțiuni, cu 7 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost constatate 48 de infracțiuni.
 
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 234,14 kilograme de peşte de diferite specii, 37 de plase de pescuit monofilament, 5 ambarcațiuni, 14 alte unelte de pescuit și 30 de alte bunuri.
 
Referitor la activitatea de urmărire naţională şi internaţională, în perioada analizată au fost primite spre a fi puse în executare 153 de mandate și sentințe penale. 
 
În anul 2024, polițiștii au desfăşurat activităţi specifice de supraveghere judiciară faţă de 231 de persoane aflate sub control judiciar, 2 persoane aflate sub măsura preventivă a controlului pe cauțiune şi faţă de 43 de persoane aflate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind prinse 59 de persoane urmărite național.
 
Compartimentul Evidenţă nominală, secretariat şi relaţii cu publicul au eliberat 36.249 de certificate de cazier judiciar, 3.718 certificate de integritate comportamentală și 20 de formulare multilingv.
 
Din obiectivele stabilite de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt pentru anul 2025, enumerăm:
 
intensificarea pregătirii de specialitate a personalului încadrat, prin intermediul Serviciului Pregătire Profesională, cu accent pe participarea la cursuri, programe și alte forme de pregătire continuă care să conducă la acumularea cunoștințelor necesare îndeplinirii standardele de performanță instituționale asumate;
organizarea și desfășurarea unor campanii de conștientizare a cetățenilor cu privire la situațiile în care pot apela SNUAU 112, cu implicarea specialiștilor din cadrul Compartimentului Relații Publice și Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității;
asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri și a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice;
desfăşurarea de activităţi preventive şi prezentarea tuturor rezultatelor obţinute opiniei publice prin intermediul mass – media;
asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
 
 
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE