COMUNICAT DE PRESĂ
Având în vedere evenimentul din data de 24 august 2022, în care o femeie cu identitate necunoscută a fost găsită înecată pe albia râului Olt, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:
La data de 24 august 2022, în jurul orei 15:30, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Slatina, cu privire la faptul că soția sa a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Poliției Municipiul Slatina, care au stabilit faptul că persoana plecată de la domiciliu este o femeie, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Slatina.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slatina, s-a stabilit faptul că femeia dispărută are aceleași semnalmente ca femeia găsită înecată pe albia râului Olt.
Astăzi, 25 august 2022, trupul neînsuflețit al femeii, aflat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, a fost recunoscut de către soțul acesteia.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE











.png)
