COMUNICAT DE PRESĂ
Având în vedere incidentul în care un tânăr, de 25 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, a fost găsit înecat într-un lac, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:
La data de 16 iulie 2022, în jurul orei 17:30, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, ar fi plecat de la domiciliu, în aceeași zi, în jurul orei 12:00, cu autoturismul familiei, fără a avea asupra sa telefonul mobil și actul de identitate.
În baza sesizării, s-a constituit o echipă operativă din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Găneasa pentru efectuarea de verificări.
În jurul orei 18:00, polițiștii au fost informați de tatăl tânărului, de 25 de ani, că a găsit autoturismul pe malul unui lac, din comuna Găneasa.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii, fiind solicitat sprijinul pompierilor și echipajelor medicale pentru intervenție.
În jurul orei 20:30, tânărul a fost găsit în lac, fiind scos la mal de către scafandrii ISU.
Acesta a fost declarat decedat, întrucât nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul de pe ambulanță.
Trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE











.png)
