13 Mai 2023Sursa: IPJ OLT

CAMPANIE DE PREVENIRE A FAPTELOR DE PORT SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN JUDEȚ

În cursul săptămânii, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au demarat, la nivel județean, în parteneriat cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt, activități în cadrul CAMPANIEI DE PREVENIRE A FAPTELOR DE PORT SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT, campanie ce se desfășoară în perioada mai -iunie a anului 2023.

Activitățile au fost desfășurate pe parcursul săptămânii, de către polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și polițiști de ordine publică, în 33 de unități de învățământ din localitățile Slatina, Caracal, Potcoava, Scornicești, Vișina și Osica de Sus, beneficiari fiind aproximativ 1000 de elevi și peste 40 de cadre didactice.

În cadrul activităților, polițiștii le-au explicat elevilor că portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ reprezintă o infracțiune,
fiind informați și despre consecințele juridice din acest domeniu.

Întâlnirile polițiștilor olteni cu elevii unităților de învățământ din județ au fost un prilej pentru copii și adolescenți de a participa la dialoguri interactive cu polițiștii, primind astfel informaţii esențiale referitoare la conștientizarea acestora asupra problemelor și pericolelor la care se pot expune și formarea de comportamente responsabile și conștiente în fața realității sociale, astfel încât prin parteneriatul școală -familie -autorități să se atingă obiectivul comun, acela de a dezvolta un mediu social și școlar sigur pentru elevi.

Totodată, polițiștii își propun să dezvolte parteneriatul cu cadrele didactice, reprezentanții părinților și ai elevilor, prin întâlniri în cadrul cărora să fie abordate problemele cu care se confruntă elevii și să se găsească soluții concrete și aplicabile, încurajând deschiderea și dialogul proactiv.

Astfel de activități vor continua în perioada următoare pentru creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

 

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE