01 August 2022Sursa: IPJ OLT

BULETIN DE PRESĂ

*
Activități ale polițiștilor în acest sfârșit de săptămână
 
          În perioada 29 - 31 iulie 2022, poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat, în sistem integrat, pe drumurile publice din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere.
 
În cadrul activităților, au fost aplicate 471 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei.
 
Pentru abaterile constatate, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 55 de permise de conducere, dintre care 45 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 7 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 3 pentru alte abateri. 
 
De asemenea, au mai fost reținute 13 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.
 
Totodată, au fost constatate 20 de infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care nouă pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cinci pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, una pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, și cinci alte infracțiuni.
 
Exemple:
 
1. La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii Biroului Rutier Slatina, au depistat pe strada Cornișei, din municipiul Slatina, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
 
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
2. La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Corabia au depistat pe strada Islazului, din comuna Orlea, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Ianca, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
3. La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii Poliției Orașului Corabia au depistat pe strada Gheorghe Doja, din orașul Corabia, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din orașul Bragadiru, județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
 
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
**
Transport ilegal de material lemnos
 
          La data de 29 iulie 2022, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Corabia, din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii tăierilor ilegale și sustragerilor de material lemnos din zona de competență.
 
Astfel, în jurul orei 10:00, în orașul Corabia, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 53 ani, din localitate, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 5,58 metri cubi de material lemnos, specia plop, fără a deține documente legale de proveniență a materialului lemnos.
 
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea materialului lemnos, ce a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Corabia.
 
Abaterea constatată a fost sancționată în conformitate cu articolul 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.
 
 
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE