07 August 2023Sursa: IPJ OLT

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII OLTENI

*

La data de 5 august a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Biroului Siguranță Școlară și ai Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfășurat, în comunele limitrofe orașului Corabia, activități preventive de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile asociate conducerii unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, a substanţelor psihoactive sau fără a deţine permis de conducere.

Beneficiari au fost conducătorii auto care au tranzitat drumurile publice din comunele Izbiceni și Cilieni, dar și bicicliștii și conducătorii de atelaje hipo (căruțași).

Obiectivul principal al acţiunii preventive a fost informarea participanţilor la trafic cu privire la modificările legislative, în sensul că, cei care comit un accident rutier soldat cu pierderi de vieţi omenești, în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau fără a deţine permis de conducere, vor fi condamnaţi la închisoare cu executare (Legea Anastasia).

Prin aceste activități se urmărește conştientizarea participanților la trafic a pericolului la care se expun, în cazul consumului de alcool sau droguri, fiind informați și asupra consecințelor jurdice.


**

        În perioada 5-6 august a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și ai Biroului Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și reprezentantul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat în mediul rural, din județul Olt, activități informativ – preventive pe linia traficului și consumului de droguri sau a altor substanțe interzise, dar și a traficului de presoane.

Activitățile au fost desfășurate cu ocazia manifestărilor cultural-artistice organizate în comunele Osica de Sus, Pleșoiu și Strejești.

În cadrul activităților, polițiștii au desfășurat o sesiune de informare a persoanelor cu care au intrat în contact despre cauzele și consecințele consumului de droguri.

Totodată, polițiștii au oferit și sfaturi pentru a nu deveni victimă a traficului de persoane.

De asemenea, polițiștii le-au mai transmis participanților instituțiile cărora le pot solicita ajutorul în situația în care devin victimele unor astfel de infracțiuni.

Cauzele consumului de droguri:

• Curiozitatea - dorința de a încerca o nouă experiență;
• Conjunctura de grup - presiunea prietenilor;
• Plictiseala - dorința de aventură "Dacă tot există, de ce să nu încerc?";
• Iluzia rezolvării problemelor;
• Lipsa respectului de sine și de încredere în propria persoană;
• Dorința de "evadare" dintr-un mediu ostil;
• Problemele de familie - starea emoțională instabilă;
• Dorința de detașare față de stresul cotidian.

Sfaturi și recomandări ale polițiștilor privind prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise:

– Nu încerca consumul de droguri, cândva vei deveni în mod sigur dependent de ele!;

– Gândește-te de două ori înainte să accepți diferite propuneri cu privire la droguri!;

– Nu intra în relație cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt "atențiile" (doze gratuite, bani, obiecte, etc.)!;

– Dacă ai un prieten consumator de droguri nu îl ocoli și îndrumă-l să ceară sprijin familiei, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!.

Sfaturi pentru a nu deveni o victimă a traficului de persoane:

• Ţi s-a făcut o ofertă?
Nu fi credul, verifică și analizează în detaliu orice ofertă primită!

• Ai hotărât să pleci?
Lasă cât mai multe informaţii familiei despre locul și condițiile plecării!

• Ţi s-a oferit suport la plecare?
Nu transmite nimănui cu niciun pretext actele tale de identitate!

• Eşti deja în pericol?
Cere ajutorul autoritaților, ori persoanelor cu care intri în contact!

• Ce faci dacă o victimă a traficului de persoane îți cere ajutor?
Nu ignora, implică-te, sesizează!

 

 

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE