14 Iunie 2022Sursa: IPJ OLT

ACTIVITĂȚI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

 

         În cursul zilei de ieri, 13 iunie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și ai Poliției Orașului Balș, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Olt și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au continuat activitățile informativ - preventive.

De această dată, au fost vizate terasele, arterele principale și parcarea unui supermarket, din orașul Balș, unde, polițiștii au purtat discuții cu persoanele prezente despre riscurile și consecințele devastatoare ale consumului de alcool și de substanțe psihoactive.

În cadrul acestor activități au fost oferite recomandari populației, menite să promoveze un stil de viață sănătos și responsabil, prin care să se evite abaterile de la normele sociale.

Astfel, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Olt și reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Cosiliere Antidrog Olt au adus în atenția cetățenilor riscurile consumului de droguri, respectiv faptul că substanțele psihoactive  reprezintă unul dintre cele mai mari pericole, întrucât consumul acestora creează dependenţă, iar această dependență produce consecinţe dăunătoare pentru cel dependent şi pentru cei din jurul său. 

Tot în scopul conștientizării copiilor, părinților și tinerilor despre riscurile consumului de substanțe psihoactive, au fost purtate discuții legate de modul în care consumul de droguri poate influența viața, mai exact deteriorarea relațiilor cu familia și prietenii, dependența, depresia, violența, accidentele rutiere și alte asemenea aspecte.

De asemenea, în cadrul activităților, specialiștii Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Olt au prezentat ochelarii care induc efectele consumului de alcool în versiunea de noapte şi ochelari care induc efectele consumului de droguri, aceștia fiind testați de către doritori.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE