ACTIVITĂȚI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR ÎN MINIVACANȚA DIN 1-7 IANUARIE 2025
În perioada 1-7 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în scopul prevenirii și protejării cetățenilor. Scopul nostru principal a fost acela de a preveni evenimentele neplăcute și de a identifica, la timp, persoanele care ar fi putut pune în pericol siguranța celorlalți.
Astfel, polițiștii au intervenit la 422 de solicitări, dintre care 368 au fost sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 605 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 260.000 de lei. De asemenea, am intervenit prompt pentru a preveni posibile incidente grave, reținând 46 de permise de conducere și retrăgând 33 de certificate de înmatriculare, acționând astfel pentru a elimina din trafic persoanele care reprezentau un pericol iminent pentru siguranța celorlalți.
În această perioadă, am fost alături de dumneavoastră, cu scopul de a proteja comunitatea și de a asigura un mediu mai sigur pentru toți.
Mulțumim tuturor celor care au ales să respecte normele de conviețuire socială, demonstrând responsabilitate și contribuind la menținerea unui climat de încredere și siguranță.
COMPARTIMENTUL DE RELATII PUBLICE











.png)
