10 Aprilie 2024Sursa: IPJ OLT

ȘTIRE DE PRESĂ

          La data de 9 aprilie 2024, în jurul orei 18:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că o poartă de acces ar fi căzut peste un minor din comuna Mărunței, județul Olt, iar acesta este inconștient.

La fața locului, s-au deplasat deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana și mai multe echipaje de prim ajutor, printre care și un elicopter SMURD.

În urma evenimentului, minorul în vârstă de 3 ani a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii efectuează verificări  pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE