12 Mai 2017Sursa: ipj olt

POLIȚIȘTII OLTENI CERCETEAZĂ INFRACȚIUNI LA REGIMUL CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE

POLIȚIȘTII OLTENI CERCETEAZĂ INFRACȚIUNI

 LA REGIMUL CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE

 

 

La data de 11 mai a.c., polițiștii slătineni au depistat în trafic, pe strada Vintilă Vodă din municipiul Slatina, un bărbat, de 56 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism cu număr provizoriu, emis de autoritățile germane, a cărui valabilitate a expirat la data de 10 mai a.c., fără a fi înmatriculat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Joi, 11 mai a.c., pe raza comunei Curtișoara, a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, un bărbat, de 38 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers, față de un alt autoturism, condus de un tânăr, de 24 ani, din municipiul Slatina, care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ și le-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

  În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă