08 Mai 2017Sursa: ipj olt

NEREGULI DEPISTATE DE POLIȚIȘTII OLTENI

NEREGULI DEPISTATE DE POLIȚIȘTII OLTENI

 

 

La data de 05 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Coteana au  depistat pe raza comunei Milcov, județul Olt, un bărbat de 39 ani, din comuna Berevoieşti, județul Argeş, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos, specia lemn şi salcâm, fără ca materialul lemnos transportat să corespundă cu avizul de însoţire.

 Persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice.

Vineri, 05 mai a.c., ora 2330, polițiștii Secției 11 de Poliție Rurală Verguleasa au depistat în trafic, pe D.J. 678B, în comuna Vitomireşti, un tânăr, de 26 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea autoturismul, având o concentraţie de 1,12 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 06 mai a.c., ora 0500, polițiștii au depistat în trafic, pe D.J. 678B, pe raza comunei Tufeni, un tânăr, de 22 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea autoturismul, având o concentraţie de 0,64 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În cauză, au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 06 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au depistat  pe raza localității un bărbat, de 34 ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea autoturismul, având o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Sâmbătă,  06 mai a.c., polițiștii au depistat în trafic, pe raza municipiului Caracal, județul Olt, un tânăr, de 17 ani, din comuna Redea, județul Olt, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcoolscop, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul a declarat că a luat scuterul fratelui său, fără consimţământul acestuia, pentru a se deplasa în municipiul Caracal.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.