17 Aprilie 2024Sursa: IPJ OLT

ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA MOVILENI

          La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546B, în comuna Movileni, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 29 de ani, din comuna Pleșoiu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din comuna Osica de Sus.

În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE