ACCIDENT RUTIER ÎN AFARA COMUNEI DĂNEASA
La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 18:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, în afara comunei Dăneasa, a avut loc un accident rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri, din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, de 19 ani, din comuna Dăneasa, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un cap de pod.
În urma evenimentului rutier, o femeie, în vârstă de 79 de ani, pasageră în autoturism, a decedat.
Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE