02 August 2017Sursa: IPJ OLT

SOCIETĂȚI COMERCIALE SANCȚIONATE DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNCĂLCAREA PREVEDERILOR LEGISLAȚIEI SILVICE

SOCIETĂȚI COMERCIALE SANCȚIONATE DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNCĂLCAREA PREVEDERILOR LEGISLAȚIEI SILVICE

 

 

Sancțiuni în valoare de 93.000 lei, aplicate de polițiștii de ordine publică pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic

Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică au acționat în perioada 29 mai -16 iulie a.c. pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În urma activității desfășurate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, în valoare totală de 93.000 lei.

În urma neregulilor constatate, polițiștii olteni au confiscat cantitatea de 58,75 mc lemn foc, 5,82 mc lemn lucru, 6,82 mc deșeuri lemnoase, valoarea acestora depășind suma de  18.000 lei.

Totodată, întrucât nu fost respectate prevederile legale, au fost confiscate valoric 31,54 mc lemn lucru, 102 mc cherestea, 320,57 mc lemn foc, în cuantum de 93.328,5 lei.

 

Exemple :  

La data de 05 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt-Serviciul Ordine Publică, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au desfășurat o acțiune pe linia transportului și comercializării de material lemnos.

În urma unui control efectuat la o societate comercială, cu sediul în comuna Vișina, județul Olt, s-a constatat că aceasta nu deținea în depozit cantitatea de materiale lemnoase precizată în documente, existând o diferență între stocurile scriptice și faptice de 311,09 mc lemn foc de diferite specii. Aceasta fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, fiind obligată la plata sumei de 32.728,75 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 311,09 mc lemn foc diverse specii, sumă ce urmează a fi depusă la Trezoreria Statului în termen de 30 de zile.

O societate comercială, cu sediul în municipiul Caracal, județul Olt, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, întucât a expediat și trasportat cu o autoutilitară lemn foc, fără a deține aviz de însoțire a materialului lemnos. Cantitatea de 4,78 mc lemn foc, specia fag, a fost confiscată și predată în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Corabia.

În urma controlui efectuat la o societate comercială, cu sediul în comuna Studina, județul Olt, s-a constat că aceasta a încălcat prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, întrucât nu a deținut registru de intrare a materialelor lemnoase și a expediat/primit în depozit cantitatea de 102 mc, fără avize de însoțire a materialelor lemnoase. Pentru cele două fapte, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 6.000 lei și a fost obligată la plata sumei de 54.774 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 102 mc. cherestea.