13 Martie 2024Sursa: IPJ OLT

RESTRICȚII DE TRAFIC ÎN MUNICIPIUL SLATINA

          În perioada 14 - 15 martie a.c., în intervalul orar 08:30-18:00, traficul rutier este închis total în sensul giratoriu de la intersecția străzii Cuza Vodă cu strada Banului, respectiv strada Poenii, ca urmare a continuării lucrărilor efectuate pentru modernizarea părții carosabile.

Astfel, vor fi impuse restricții de circulație pe segmentele de drum dintre intersecția strazii Cuza Vodă cu strada Văilor, intersecția străzii Banului cu strada Academician Petre S. Aurelian, respectiv intersecția străzii Poienii cu strada Zorleasca, sens în care vor fi amplasați piloți de dirijare a traficului, accesul fiind permis doar riveranilor.

Recomandăm conducătorilor auto să foloseasca rute ocolitoare, iar riveranilor le recomandăm 
să ruleze cu mare atenție în zona lucrărilor!

 

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE